Connect with us

CURSURI

Diploma calificare lucrator comercial

Diploma calificare lucrator comercial

DESCRIERE CURS LUCRĂTOR COMERCIAL

Activați în domeniul vânzărilor directe și aveți nevoie de o recunoaștere oficială a competențelor? Sau doriți să înființați o formă juridică cu obiect de activitate în domeniul comerțului? Aveți nevoie de un curs AUTORIZAT și de noi oportunități în carieră! Tehnicile pe care cursul nostru de Lucrător în Comerț își dorește să le perfecționeze vor conduce la o mai bună interacțiune între lucrătorul comercial și client. Pentru o afacere pe cont propriu, aveți nevoie de cunoștințe specifice, dar și de certificatul pentru completarea dosarului de autorizare la Registrul Comerțului. Formatorii noștri vor aborda și noțiuni de contabilitate primară utile oricărui lucrător comercial.

Lucrătorul comercial desfășoară, în principal, următoarele activități:
• efectuează lucrări de curățenie și întreținere în vederea începerii activității și pregătește punctul de vânzare în vederea închiderii
activității;
• pregătește echipamentele, mărfurile și documentele în vederea desfășurării activității;
• menține aspectul estetic și promovează imaginea punctului de vânzare;
• întâmpină clienții, identifică cerințele acestora și le prezintă oferta generală de produse și servicii, precum și produsele solicitate de
aceștia, comunicându-le toate informațiile necesare realizării vânzării;
• vinde produsele/serviciile, completează formele de plată și încasează valoarea acestora; ambalează și livrează produsele vândute;
• întocmește și raportează situația vânzărilor, identificând în acest scop documentele specifice activității de vânzare și selectând din acestea informațiile necesare;
• verifică si actualizează stocurile de produse, asigurând menținerea acestora în termenul de garanție/valabilitate;
• aplică normele de calitate în domeniul său de activitate, utilizând metode standardizate de asigurare a calității;
• aplică prevederile legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, asigurând identificarea riscurilor în muncă, raportarea
pericolelor care apar la locul de muncă și intervenția în caz de urgență;
• aplică normele de igienă, sanitar-veterinare și de protecția mediului în activitatea desfășurată.

Cui se adresează acest curs?

Cursul se adresează tuturor persoanelor care doresc să cunoască meseria de Lucrător Comercial și să dobândească aptitudinile necesare desfășurării activității cu profesionalism. În cadrul acestui curs veți învăța și tehnicile de vânzare și marketing pentru produsele avute în gestiune.

COMPETENȚELE PROFESIONALE DOBÂNDITE ÎN URMA CURSULUI

1. Aplicarea legislației în vigoare privind sănătatea și securitatea în muncă, apărarea împotriva incendiilor și pentru situații de urgență
2. Aplicarea cerințelor legale specifice profesiei
3. Oferirea de asistență clienților cu privire la selectarea produselor, caracteristicile și funcționarea acestora
4. Identificarea și menținerea relației cu clienții
5. Realizarea vânzărilor
6. Asigurarea de servicii post-vânzare
7. Monitorizarea comenzilor și cantității stocurilor
8. Organizarea expunerii produselor
9. Întocmirea documentelor de evidență achizițiilor și vânzărilor
10. Menținerea relațiilor cu furnizorii

Diploma calificare lucrator comercial

Diploma calificare lucrator comercial

ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE
• Copie carte de identitate
• Copie certificat de naștere
• Copie certificat de căsătorie (în cazul schimbării numelui)
• Copie diplomă învățământ general obligatoriu (8/10 clase)

BENEFICII ŞI OPORTUNITĂŢI:

• Posibilitatea de achitare în mai multe rate a taxei de curs;
• Obţinerea unui certificat de calificare cu recunoaştere naţională şi internaţională (prin apostilare);
• Cursurile organizate au un profund caracter aplicativ, prin care se urmăreşte asimilarea în mod facil şi corect a informaţiilor;
• Pregătirea profesională alături de formatori cu experienţă teoretică şi practică;

Costul cursului include toate taxele aferente participării:
• Acces la sala de curs în vederea pregătirii teoretice;
• Acces și lucru pe echipament specific pentru instruirea practică;
• Acces la echipamentele și resursele tehnice disponibile;
• Suport de curs și alte resurse bibliografice;
• Susținerea examenului de absolvire;
• Eliberarea certificatului de calificare;
• Pregătirea teoretică se desfăşoară în săli de curs cu dotări moderne;
• Tehnici şi metode moderne de predare canalizate pe stimularea creativităţii şi interactivităţii cursantului.

Pentru a obține competențele asociate acestui curs de formare profesională, centru nostru de formare profesională vă oferă cel mai complet pachet de curs, ce va acoperi toate elementele prevăzute de standardele ocupaționale în vigoare. Toate programele de formare organizate în cadrul centrului nostru combină o abordare teoretică cu una practică, pentru a asigura obținerea cunoștințelor și abilităților necesare pentru a activa în domeniu. Cursanții vor avea parte de o pregătire de înaltă calitate ce le va permite odată cu finalizarea cursului să ocupe un loc de muncă conform cu calificarea obținută sau să își deschidă propria afacere în domeniu. Formatorii ce susțin acest curs sunt profesioniști în domeniu, specialiști cu un complex de cunoștințe teoretice și o bogată experiență practică. Finalizarea acestui curs de calificare se va efectua pe baza unui examen, atât scris cât și practic, care va testa competențele cursanților. În urma examenului, cursanții vor primi un certificat de calificare emis de către Ministerul Muncii și Ministerul Educației, recunoscut pe teritoriul României și al Uniunii Europene.

Certificat de calificare
Specimen al Certificatului de calificare, oferit in urma absolvirii unui curs de calificare

1

RECUNOAȘTEREA CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ

DESPRE APOSTILĂ

Certificatele de calificare profesională au recunoaştere profesională şi în afara teritoriului României, prin aplicarea apostilei. Aceste certificate cărora li s-a aplicat apostilă sunt recunoscute în statele care au aderat la Convenția de la Haga.
Aplicarea apostilei se face de către organele competente. În vederea aplicării apostilei, este necesară verificarea autenticităţii certificatului prin procedura de avizare (prevăzută la art. 21 alin. (1) din ordonanţă în vederea aplicării apostilei de la Haga prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare).

Obţinerea avizului în vederea apostilării (avizarea certificatului)

Unde mă adresez?
Este necesar să vă adresaţi către Secretariatul Tehnic al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Judeţului Covasna sau să solicitaţi organizatorului cursului să iniţieze demersurile necesare.
Ce acte sunt necesare?
– Cerere tip (se completează la Sediul FPIP sau la Secretariatul Tehnic al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Judeţului Covasna);
– Copie carte de identitate/ procura notarială;
– Actul de studii (certificatul de calificare profesională) însoţit de suplimentul descriptiv al acestuia în original şi copie.

Apostilarea

Unde mă adresez?
Este necesar să vă adresaţi către Instituţia Prefectului din judeţul unde aveţi domiciliul.
Ce acte sunt necesare?
– Cerere tip;
– Actul care urmează a fi apostilat în original – la Instituţia Prefectului (se obţine apostila doar pe actul original);
– Cartea de identitate/ procura notarială/contractul de prestări servicii însoţit de delegaţie din partea firmei.

    TELEFON I Whatsapp 
    + 40 760 666 459
    + 40 721 297 106

    EMAIL 
    sibarocertificate@yahoo.com
    office@sibaro.ro

    SECRETARIAT
    Luni – Vineri I orar 08:00 – 16:00
    Str. Körösi Csoma Sándor, nr. 3, Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna
    Tel: 0267 313 457
    Fax: 0367 802 680

    Apasă pentru a comenta

    Warning: Undefined variable $user_ID in /home3/cristisibaro/public_html/wp-content/themes/the-league/comments.php on line 48

    You must be logged in to post a comment Login

    Leave a Reply

    Mai Multe din CURSURI